Paris, Paris - Circuit Bonjour la France - Paravion.ro

Circuit Bonjour la France

10 zile

Paris, Franta

Transport: autocar

Mic Dejun

559 € pret minim per persoana pe o perioada de 10 zile

Verifica disponibilitatea
Servicii incluse:
  • transport cu autocar (standard international) conform itinerariului;
  • 9 nopti cazare la hoteluri de 3* cu mic dejun: 2 nopti Budapesta, 2 noapti in Strasbourg, 1 noapte in Salzburg, 4 nopti in Paris;
  • tur panoramic in: Budapesta, Paris, Strasbourg, Salzburg, Viena;
  • excursii si vizite conform programului;
  • insotitor roman de grup.
 
Nu sunt incluse: 
  • intrarile la obiectivele turistice;
  • excursiile optionale;
  • asigurarea medicala de calatorie (nu este obligatorie, dar este recomandata);
  • asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice; in pachet cu asigurarea medicala de calatorie.

Detalii cazare

Bonjour la France - autocar - Paris


Descriere
Ziua 1. BUCURESTI – BUDAPESTA – HEGYESHALOM (990 km)
La ora 04:00 ne intalnim in Bucuresti, Piata Victoriei (parcarea de langa Muzeul Antipa) si la ora 04:30 plecam catre Ungaria. Traversam granita romano-maghiara si in jurul dupa-amiezii ajungem in Budapesta, in fermecatorul oras situat pe malurile Dunarii. Facem un tur by night si admiram celebrele obiective: Cetatea Budei, Catedrala, statuia lui Matei Corvin, Bastionul Pescarilor, Palatul Regal. Admiram panorama nocturna cu Parlamentul, precum si cele 3 dintre cele mai frumoase poduri ale batranului fluviu (Podul cu lanturi, Podul Elisabeta si Podul Libertatii). Avem posibilitatea de a alege intre o Croaziera organizata cu cina pe Dunare sau cina pe cont propriu in unele dintre faimoasele restaurante de pe Esplanada Dunarii. Cazarea la Hegyeshalom – hotel de 3* sau similar.
Ziua 2. MUNCHEN – STRASBOURG (880 km)
Mic dejun. Dupa micul dejun pornim catre Strasbourg, cu o scurta oprire in Munchen pentru a vizita Piata Stachus si Karlkirche, Marienplatz - de unde intram in Catedrala St. Paulus pentru o fotografie a celebrului altar din aur, Primaria Noua ornata cu celebrul ceas al papusilor, Primaria Veche si Catedrala Frauenkirche. E timpul apoi pentru o bere la Hoffbrauhaus, poate cea mai celebra berarie din lume, cu 2000 de locuri la mese unde "orchestra burtosilor" concureaza de 300 de ani impotriva "fanfarei mustaciosilor" pentru a crea o atmosfera "blonda", specifica berariilor bavareze, loc istoric unde Hitler a inceput seria discursurilor care il vor propulsa mai tarziu in pozitia de fuhrer. Seara tarziu ajungem la Strasbourg. Cazare hotel 3* in Strasbourg.

Ziua 3. STRASBOURG – PARIS (490 km)
Mic dejun. De dimineata descoperim vraja Strasbourg-ului. Incepem turul de oras din Piata Austerlitz, trecem Illkirchul prin dreptul Palatului Rohan pentru a vedea Piata Gutemberg, strada Halebardierilor, Place de'l Opera, pentru a vizita apoi Catedrala Notre Dame de Strasbourg inceputa de Henric al IV-lea al Navarrei, intemeietorul dinastiei Bourbonilor pe tronul Frantei. Incheiem cu Parlamentul, Consiliul EUROpei si Curtea EUROpeana a Drepturilor Omului, din cartierul Robertsau, in trecut mahala a orasului la cheremul soldatilor in permisie din cazarma Legiunii Straine care domina locul, astazi cel mai sclipitor colt din Franta datorita cladirilor din sticla ale lnstitutiilor EUROpene. Strabatem apoi Alsacia, Lorena, Picardie, Turraine Champagne. In cursul serii este cel mai potrivit moment sa intram in Paris. Facem un tur by night al Orasului Lumina: Notre Dame, Opera, Palatul de Justitie, Asamblee National, Muzeul d'Orsay, Place Concorde, Champs Elysees, Arcul de Triumf, Turnul Eiffel. Admiram panorama marilor bulevarde de la 320 m din Tour Eiffeil – simbolul Parisului (biletul nu e inclus). Putem incheia seara cu o croaziera pe Sena. Cazarea la hotel 3* in Paris.

Ziua 4. PARIS
Mic dejun. De dimineata pornim la descoperirea pas cu pas a Parisului. Incepem cu simbolul revolutiei franceze - Piata Bastille si continuam cu Sorbona, Panteonul, Jardin de Luxembourg si Senatul. Vizitam Catedrala Notre Dame loc de referinta in istoria Parisului si fundalul romanului lui Victor Hugo – “Cocosatul de la Notre Dame”. Admiram “en passant” tot pe Ile de la Citte – Palatul Regal, ridicat de Phillipe al IV-lea cel Frumos, Conciergerie, Chatlet, Centrul Pompidou unde se afla atelierul lui Brancusi si Les Halles. Ajungem la Luvru unde vom face o incursiune in arta de la antichitate si pana in prezent. Tot ce are Franta mai frumos de aratat se gaseste aici de la sarcofagele pictate ale regilor egipteni pana la stiloul lui Jaques Chirac. Seara admiram Parisul gastronomiei in Cartierul Latin, un conglomerat de restaurante specifice care te imbie cu atmosfera locala. Putem degusta o specialitatea traditionala “Pied du Couchon roti” sau un “creppe” cu diverse arome. Cazare la acelasi hotel.
Ziua 5. PARIS
Mic dejun. In aceasta dimineata, ne trezim… parizieni. Vom observa ca orasul ne este de-acum cunoscut si extrem de familiar, ca ne descurcam de minune pe strazile lui boeme, iar aerul prietenos al localnicilor ne va indemna sa pornim intr-o voita ratacire prin braseriile atat de numeroase, prin magazine opulente sau prin piete aglomerate de un farmec unic. Pornim din Piata Operei catre Grande Magasines unde ultimele colectii ale caselor de moda pariziene ne sunt prezentate in decorul art nouveau al Galeriilor Lafayette, Printemps si Samaritaine. Ne indreptam catre La Defence, zona modernista a Parisului unde timp de 2 ore putem servi dejunul in Grande Arche sau continua cumparaturile la Quatre Temps. Dupa amiaza revenim in Parisul istoric pentru a vizita Domul Invalizilor, unde isi are mormantul marele imparat Napoleón. Seara ne-o petrecem in Montmartre, coloratul si controversatul cartier al artistilor. Vom vizita aici basilica Sacre Coeur si vom admira spectacolul oferit de artistii ambulanti. Incercam gustul dulce-amar al vietii de noapte pariziene care a fascinat generatii de artisti prin spectacolele de cabaret de la Moulin Rouge, Crazy Horse, Paradis Latin. Cazarea la acelasi hotel. Nota: In aceasta zi autocarul stationeaza conform normelor A.E.T.R., iar deplasarea se face cu mijloacele de transport in comun impreuna cu insotitorul de grup.

Ziua 6. DISNEYLAND SAU VALEA LOIREI (optional)
Mic dejun. In aceasta zi putem alege intre o excursie de grup pe Valea Loirei si o vizita individuala in Parcul Disneyland. Valea Loirei - taramul de basm al castelelor unde admiram Castelul Blois, construit in sec. al XII-lea rezidenta regala a dinastiei de Valois, celebra pentru turnul in care salasluia doctorul Caterinei de Medicis, controversatul Nostradamus. La castelul Chambord - capodopera a lui Francois I din perioada Renasterii Franceze vom admira “scara infinitului” proiectata de Leonaro Da Vinci. Turul nostru se incheie cu Castelul Cheverny, faimos inca din sec. al XVII-lea pentru trofeele sale de vanatoare. La Disneyland ne asteapta aventurile cu Goofy, Pluto, Chip&Dale, Mickey, Donald, Robinson Crusoe sau cu piratii din Caraibe de-a lungul a 4 taramuri magice Fantasyland, Discoveryland, Frontierland si Adventureland. Cazarea la acelasi hotel.

Ziua 7. VERSAILLES – LUXEMBOURG – STRASBOURG (640 km)
Mic dejun. Parasim in aceasta zi Parisul indreptandu-ne catre Palatul Versailles - Palatul Regelui Soare. Ne asteapta apartamentele Regale, Sala Oglinzilor, vestitele gradini decorate cu fantani. Dupa amiaza vom fi la Reims, capitala provinciei Champagne in catedrala construita pe situl micutei capele ridicate cu mainile ei de Maria Magdalena, crestinatoarea Galiei, loc de incoronare al regilor Frantei si sanctuar al umanitatii – ne va uimi cu vitraliile pictate de insusi Chagall, cu gargui fiorosi, dar si cu Ingerii Zambitori, detaliu artistic unic, expresie a geniului conferit de extraordinara spiritualitate a asezamantului. Seara ajungem la Luxembourg unde facem un scurt tur al orasului, pentru a admira Place des Amiens, Palatul Ducal si Piata Primariei. Nu omitem un instantaneu de pe "Balconul EUROpei", apoi ne continuam intoarcerea spre tara. Cazarea la hotel 3* in Strasbourg.

Ziua 8. STRASBOURG – SALZBURG (520 km)
Mic dejun. Dis de dimineata plecam catre Salzburg cu o scurta oprire la Muzeul Ceasului cu Cuc, din Muntii Padurea Neagra. Urcam apoi la Donauechingen, unde izvoraste Dunarea intr-un peisaj de basm. Ne continuam drumul pe frontiera elvetiana si oprim pentru o cafea in Friederichshafen, unde uitam pentru o clipa ca suntem in Germania. Peisajul este dominat de abrupturile Elvetiei de care nu ne desparte decat un lac glaciar, lat de cateva sute de metri. Aici vizitam muzeul Zeppelin si putem servi pranzul pe Faleza lacului Bodensee. Optional putem face o croaziera pe lac pana in Elvetia. Seara tarziu, ajungem in Salzburg si ne cazam la hotel 3*.

Ziua 9. SALZBURG – VIENA – BUDAPESTA (540 km)
Mic dejun. Dimineata pornim intr-un tur de oras pentru a nu rata nici unul din obiectivele care fac acest mic orasel din Tirol atat de vizitat de turisti. Vom cutreiera pe ambele maluri ale Salzach-ului pentru a vedea Casa Mozart, Gradinile Mirabell, apoi traversam tumultosul rau pentru a ne delecta cu imaginea Castelului Hohensalzburg care domina orasul si a patrunde in spatiul vechii asezari unde comuniunea catolica a Benedictinilor, Franciscanilor, Capucinilor, Dominicanilor si a Iezuitilor creaza un areal confesional unic in lume. Pe drumul catre Viena, vom opri in limita timpului disponibil, pentru o cafea la Marea Abatie Banedictina de la Melk, doar cat sa surprindem imaginea unui altar pentru decorarea caruia s-au folosit 300 de lingouri de aur din cel mai fin, apoi continuam drumul catre Viena. Patrundem prin Mariahilferstrasse catre Ring, locul unde se concentreaza mai toate minunile orasului, precum Opera, Palatul Albertina, Palatul Hoffburg, Kertner-ul, Catedrala St. Peter, Catedrala Celor 9 Coruri de Ingeri sau Biserica lui Sobietski. Iesim apoi din interiorul Ringului pentru a servi o cina specific vieneza in atmosfera de vesnic festin din fata Primariei, cu siguranta cea mai frumoasa cladire a Vienei, alaturi de Parlament si Burgtheatre. Seara ajungem la Budapesta. Cazarea la hotel 3* in Budapesta.

Ziua 10: BUDAPESTA – BUCURESTI (850 km)
Mic dejun. Plecare spre Bucuresti pe traseul: Arad – Deva – Sebes – Sibiu – Rm Valcea – Pitesti – Bucuresti (Piata Victoriei).


Vezi toate detaliile Ascunde detaliile

Rezerva vacanta

reseteaza filtrele
Calendar
Plecare
Durata
Pasageri
Tip de camera
Disponibilitate
Pret
02 Iul 2017 Bucuresti
10 zile
2
Double Mic Dejun
La cerere
1.118 €
Selecteaza Trimite cerere  

Detalii cazare

Bonjour la France - autocar

Detalii transport

Transport circuit: autocar