Noutati: Tarom iti ofera «Perla Adriaticii» - Paravion

Noutati

13 May 2009

Tarom iti ofera «Perla Adriaticii»

George Bernard Shaw a spus despre CROATIA, ca este locul in care "Dumnezeu a vrut sa isi incununeze opera si in ultima zi, a creat Croatia cu insulele, suflul marii si oamenii ei".
Si nu intamplator. Pe langa peisajul natural cu oaze, cascade, livezi de maslini si vita-de-vie, Croatia si insulele ei te fascineaza cu porturi in stil venetian, cetati si catedrale vechi de secole, orase medievale in stil italiano-german.
Iar Dubrovnik, perla Adriaticii, cum a fost numit de catre Lordul Byron, port pe coasta dalmata, este una dintre cele mai atractive destinatii culturale si turistice ale Croatiei si Europei.
Pentru pasionatii de cultura, Dubrovnik are multe de oferit, incepand cu orasul vechi, inclus in patrimoniul mondial UNESCO, cu ziduri fortificate ce pot fi vizitate si cu un numar impresionant de abatii, biserici si palate gotice, renascentiste sau baroce.
Aici pot fi vazute: manastirea franciscana, care adaposteste una dintre cele mai vechi farmacii din Europa, deschisa in 1317 si inca in functiune, Palatul Sponza construit in stil renascentist in secolul XVI, care gazduieste in prezent arhivele nationale, Palatul Rector ridicat in 1441 in stil gotic-renascentist, manastirea dominicana, biserica Sf. Blaise, ridicata in cinstea patronului spiritual al orasului si nu numai. Tot aici, in fiecare an, are loc festivalul de vara Libertas, cel mai mare si cunoscut din Croatia, unde intr-o ambienta unica de scene inchise si in aer liber este prezentat un bogat program de muzica clasica, teatru, opera si dansuri.
Pentru cei dornici de aventura, orasul, ca si multele insule din jur, ofera o mare varietate de activitati: scufundari (in ape considerate a fi printre cele mai exotice locuri de scufundari din lume), kayaking/ canoing/ sailing intre insule, rafting, safari si plimbari calare, pescuit sau o vizita in "Adventure Park" - o baza militara parasita, fara infrastructura, cu natura salbatica, unde se pot practica paintball, catarari, plimbari cu bicicleta si ATV-ul, safari.

Sau poti pur si simplu sa lenevesti pe un sezlong pe una din multele plaje de pe riviera croata si sa te bucuri de marea verde si transparenta.

"Cei ce cauta Paradisul pe Pamant ar trebui sa vina la Dubrovnik", a mai spus Bernard Shaw. Iar TAROM s-a hotarat sa te duca la Dubrovnik, din a doua jumatate a lunii iunie, cu 2 zboruri pe saptamana in zilele de joi si duminica, cu preturi incepand de la 161 EUR (toate taxele incluse).

« Inapoi la lista de noutati