Noutati: Remus Vişan, Paravion.ro: “Pentru noi este prioritară siguranţa clienţilor noştri” - Paravion

Noutati

04 Jun 2013

Remus Vişan, Paravion.ro: “Pentru noi este prioritară siguranţa clienţilor noştri”

 
Bucureşti, 4 iunie 2013: Paravion.ro, primul website românesc de servicii turistice şi rezervări de bilete de avion online, sprijină pe clienţii săi care sunt deja în Turcia sau vor pleca în intervalul următor de timp şi îi încurajează să îi contacteze în cazul în care au nelămuriri, ori se află într-o situaţie delicată.
 
Paravion Tour pune la dispoziţia clienţilor săi care au achiziţionat bilete de avion şi city-break-uri în această perioadă cu destinaţia Istanbul, adresa de mail bilet@paravion.com.tr şi numărul de telefon
0372.72.73.74 (valabil non-stop), pentru a obţine informaţii la prima mână despre situaţia actuală din Turcia de la angajaţii săi care se ocupă de filiala Paravion.com.tr. Persoana de contact este Ozen Deniz, către care vor fi redirecţionate apelurile telefonice.
 
Remus Vişan, Managing Director Paravion Tour: “Istanbulul se menţine în top 5 al celor mai solicitate destinaţii ale românilor în ceea ce priveşte biletele de avion, prin urmare avem mulţi turişti care au achiziţionat bilete prin Paravion înspre acest oraş. Pentru noi este prioritară siguranţa clienţilor noştri, aşa că am decis să le oferim informaţii care să vină în sprijinul lor, cu concursul colegilor noştri de la biroul din Istanbul. Am discutat cu partenerii noştri turci, care ne-au explicat că protestele de stradă nu prezintă pericol pentru turişti, numai că vrem să ne luăm toate precauţiile necesare pentru călătorii noştri.”
 
Agenţia online de bilete de avion îşi informează turiştii că protestele sunt izolate şi nu afectează zonele turistice, excepţie făcând, piaţa Taksim şi împrejurimile (strada Istiklal), care în acest moment sunt de evitat. De asemenea, mai sunt proteste în cartierul Beşiktaş.
Paravion.ro a intrat pe piaţa turismului online din Turcia în anul 2013, oferind internauţilor turci posibilitatea de a rezerva bilete de avion pe Paravion.com.tr la cele mai bune tarife.
 
Despre Paravion Tour
În anul 2012, Paravion.ro a primit premiul pentru “Cel mai bun website de rezervări online din România” în cadrul celei de-a V-a ediții a Galei Premiilor de Excelență, Hotel Tourism & Leisure Investment Conference şi s-a lansat pe piaţa turismului online din străinătate prin: Paravion.bg, Paravion.com.cy, Paravion.com.tr, Paravion.es, Paravion.it, Paravion.hu şi Paravion.uk.com.
În anul 2013, Paravion.ro a primit șase trofee în cadrul Galei de premii eTravel Awards: două premii întâi, la categoriile Web Reservation System și Mobile Solutions, locul al doilea pentru Facebook Fan Pages și Newsletter și locul trei la secțiunile Facebook Applications și Others, pentru licitaţiile Paravion.ro.
Site-ul dispune de Call Center-ul Paravion.ro şi de 45 de filtre de siguranță dezvoltate personalizat de către PayU.
 
« Inapoi la lista de noutati