Noutati: 20.000 de zboruri paravion! - Paravion

Noutati

13 May 2010

20.000 de zboruri paravion!

În primul trimestru al acestui an, biletele de avion emise de agenţiile de turism acreditate de Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATA) au avut o valoare de 70 de milioane de euro, apropiată de cea din perioada similară a anului trecut, dar analiştii din industrie prevăd un an foarte dificil pentru întreaga piaţă. Dacă la finalul lui 2008 valoarea pieţei biletelor de avion emise de agenţiile din România era de circa 420 milioane de euro, în 2009 aceasta nu a depăşit 290 de milioane de euro, ceea ce reprezintă o corecţie extrem de dură, care întoarce piaţa la nivelul valoric din urmă cu patru ani. În schimb, vânzările de bilete online nu au avut de suferit, e drept însă că acestea reprezintă doar 3%-4% din totalul pieţei. „Pe noi, ca operatori, ne interesează mai degrabă ca numărul de bilete de avion să fie în creştere“, spune Remus Vişan, directorul co mercial al site-ului Paravi­on.ro, care a vândut, anul trecut, peste 20.000 de bilete de avion. „Pe viitor, aşteptăm o creştere mai mare, întrucât companiile aeriene vor renunţa la agenţiile comerciale (mai puţin Tarom n.red), şi rezervările se pot face direct pe site-ul companiei sau pe site-urile de specialitate“, adaugă Vişan.
 
« Inapoi la lista de noutati