Top 10 plaje din Europa, partea I
Nu stiu ce va inspira primavara dar pentru noi reprezinta momentul in care incepem sa ne gandim pe ce plaja am dori sa ne petrecem vacanta de vara.
Daca tot visam la ele, vom prezenta in urmatoarele postari “Top 10 plaje din Europa” si vom calcula bugetul necesar unui concediu pe fiecare dintre ele. Incepem cu Europa pentru ca se ajunge mai repede si se poate alege si un sejur de cateva zile. Nu sunt destinatii ieftine dar le vom studia pentru a avea o idee cat ne-ar costa o astfel de vacanta. Ofertele sunt pentru turistii care vor un program flexibil, doritori de mai multe optiuni de calatorie.
Plaja Zlatni Rat, situata langa Bol, pe insula Brac din Croatia:

Se intinde pe aproape o jumatate de kilometru fiind cunoscuta si sub numele de „Cornul de aur”. Are o forma unica pentru ca isi schimba forma si pozitia in functie de vant.
Facem o cautare de zbor pentru inceput de iunie si gasim urmatoarele tarife la bilete de avion pe ruta Bucuresti – Split:
- plecare joi 3 iunie, retur joi 10 iunie : 547 de euro pentru 2 persoane, toate taxele incluse, bilete de avion pe cursa Lufthansa
- plecare sambata 5 iunie, retur sambata 12 iunie : 764 de euro pentru 2 persoane, toate taxele incluse, bilete de avion pe cursa Malev.
Am ales Split ca destinatie deoarece de la Split se ajunge cel mai usor pe Insula Brac si mai ales pentru ca nu sunt curse de avion directe catre Bol.
In curand vom urca Split in Top Destinatii pentru va informa periodic ce oferte speciale vor avea companiile aeriene pe perioada verii.
Cum ziceam, e o plaja unica si prin urmare cu putine optiuni de cazare. Cel mai apropiat hotel este Elaphusa Bol, 4 stele, cu urmatoarea oferta: 840 de euro pentru 7 zile, pentru 2 persoane, mic dejun inclus.
Calculand transport avion Bucuresti Split si cazare hotel 4 stele, va costa 694 euro / persoana, pentru 7 zile, sa incepeti vara pe una dintre cele mai frumoase plaje din Europa.
Intr-adevar, aveti nevoie de un buget serios dar nu uitati ca vorbim de cea mai spectaculoasa plaja a Croatiei.
View Larger Map



