Capitale culturale europene 2010 – partea a doua, Istanbul.
Una dintre cele 3 capitale europene ale culturii in 2010, Istanbul, este unul dintre marile orase ale Turciei. Considerat al cincilea oras din lume ca marime, avand o populatie de peste 12 milioane de locuitori in 2009, dar cu estimari privind numarul de locuitori ce ajung si pana la 17 milioane, Istanbul este si singurul oras ce se intinte pe malurile a doua continente, Europa si Asia.
Cu o istorie de peste 2500 de ani, orasul a fost de-a lungul timpului un centru important al comertului in regiune, un centru politic-militar, si poate nu in ultimul rand, un centru cultural prin aceasta pozitie cheie pe care o ocupa in zona. In toata aceasta perioada, orasul a fost capitala a trei imperii: Imperiul Roman, Bizantin si Otoman. In 1600 de ani de istorie ai orasului peste 120 de regi si sultani au condus din acest oras. Nu sunt orase in lume care sa concureze cu aceste zestre istorice ale Istanbulului.
Istanbul – capitala culturala europeana 2010
Probabil, zestrea istorica de care se bucura Istanbului intre capitalele europene, i-a adus in 2010 si unul din cele trei titluri de Capitala Culturala Europeana, acordat de Parlamentul European. Evident, si statutul de candidat la calitatea de membru al Uniunii Europene a facut posibil ca in 2010, Istanbulul sa reprezinte cultura europeana cu toate ca, geografic vorbind, 97% din suprafata tarii se afla in Asia (Anatolia) si 3% Europa (Peninsula Balcanica).
Dar ce sa mai vorbim, ce sa mai discutam, o capitala culturala, tot capitala culturala ramane, fie ca se afla in Asia (Mica) sau Europa.
Poate cel mai important, este sa privim cu atentie acest program al Parlamentului European ce isi propune sa promoveze evenimentele culturale la un nivel superior. Aveti la dispozitie un material de prezentare al evenimentelor culturale desfasurate cu prilejul acestui an special si calendarul oficial. Avem editia cu numarul 29 a “Istanbul International Film Festival” ce se desfasura in aprilie iar in martie avem editia cu numarul sase a festivalului de filme scurte ”Akbank” (scrut metraje), doar ca sa mentionez cele mai apropiate evenimente, insa, ce-i drept, nu sunt neaparat evenimente organizate cu ocazia acestei sarbatori.
Oferte turistice Istanbul 2010
Probabil stiti despre diferentele de la o zi la alta cand vine vorba de rezervarile la bilete avion, asa ca nu voi mai scrie despre acesta problema.
Ofertele de mai jos se refera la 2 persoane, zbor dus-intors si 5 zile la hotel de peste 3 stele.
Bucuresti – Istanbul in iunie – aproximativ 510 euro
In luna iunie a acestui an avem zboruri incepand cu 287 euro, doua persoane, dus-intors in perioada 15-20. Rezervarea la un hotel de 3 stele in Istanbul, pentru aceasi perioada de 5 zile, incepe de la 227 euro si ajunge pana la 649 euro. La patru stele gasim preturi intre 311 si 2240, iar la cinci stele, preturile incep de la 476 si ajung pana la 3550 euro.
Bucuresti – Istanbul – in iulie – aproximativ 510 euro
La verificarea de astazi a preturilor, prin intermediul paravion.ro, avem zboruri in luna iulie incepand tot cu 287 euro si terminand cu 419 euro. Rezervarile la hotelurile de 3 stele incep de la 224 si se termina la 663 euro, la patru stele, avem variatia 302 EUR – 2,224 EUR, iar la categoria superioara de 5 stele avem rezervari disponibile incepand cu 432 euro si terminand cu 3550 euro.
Bucuresti – Istanbul – august – aproximativ 510 euro
Cu plecare in data de 15 avem bilete la 403 euro, insa, pe toata perioada 12-23 august avem variante de zbor la 287 euro. Rezervarile hoteliere in luna august, la un hotel de trei stele, incep de la 218 si merg pana la 694 euro. Pretul pentru o rezervare de doua persoane la un hotel de patru stele, cinci zile, fluctueaza intre 304 si 2242 euro, iar la cinci stele intre 413 EUR – 3581 euro.
In cazul in care doriti sa gasiti preturi mai bune la calatoriile cu avionul, aveti la dispozitie serviciul “Anunta-ma“. Iar in cazul in care doriti sa rezervati locuri la hotel sau bilete avion pentru grupuri mai mari, ne puteti contacta prin email, la adresa rezervari@paravion.ro.
Pentru a urmari in continuare aceasta serie de posturi dedicate capitelelor culturale europene, puteti folosi fluxurile RSS sau alertele prin email.
Update: Evident, este vorba de capitala Turciei, Ankara.:-)



10 March, 2010 - 11:31 am
frumos, frumos, numai ca nu Istanbul e capitala turciei, ci ankara…
10 March, 2010 - 3:09 pm
Ups.Ankara, corect, graba strica treaba. Capitale in sus si in jos.:-)